Modern technology gives us many things.

Nidri – cea mai frumoasa statiune din Lefkada

0

Insula Lefkada este destinatia ideala pentru cei ce doresc plaje cu ape in nuante turcoaz, apusuri de soare impresionante, statiuni linistite/animate, un paradis ecologic, acces usor la celelalte insule ionice, cat si la monumente arheologice de o importanta deosebita, localnici ospitalieri carora le plac petrecerile, vin bun si mancare gustoasa.
Statiunea Nidri este situata pe coasta estica a insulei Lefkada, la aproximativ 18 km de capitala Lefkas si a devenit cunoscuta in lumea-ntreaga datorita lui Aristotel Onasis si insulei Scorpios. Nidri este cea mai populara si mai cautata statiune turistica din insula Lefkada, dispunand de o plaja minunata cu multe oportunitati pentru practicarea sporturilor nautice.



In timpul sezonului estival, statiunea Nidri este cea mai vie parte a insulei Lefkada: cu mii de turisti, cu iahturi nenumarate, care opresc in golf, restaurante si cafenele la orice pas.
Citeste si: Agios Nikitas – insula Lefkada: ghid turistic si informatii utile

Cauti cazare in Nidri?

Pentru disponibilitate, rezervari online si preturi de cazare in Nidri – insula Lefkada: CLICK AICI!

Plaja din Nidri este destul de ingusta si se intinde semeata, moderna si atragatoare de-a lungul a mai multor golfulete, care imbraca atat de frumos si de pictoral tarmul Marii Ionice.

Plaja in Nidri – Lefkada

Plaja este un amestec interesant si nu prea deranjant de pietre cu nisip si in unele locuri cu iarba. Dar datorita cadrului natural in care este situata statiunea Nidri, cu muntele de-o parte si de alta a sa si cu marea cu numeroasele insulite, fac din Nidri un loc foarte foarte placut pentru petrecerea vacantelor estivale.
Cauti cazare in Nidri?
Pentru disponibilitate, rezervari online si preturi de cazare in Nidri – insula Lefkada: CLICK AICI!

Atractii si obiective turistice in Nidri si imprejurimi

Nidri nu abundă de obiective turistice, dar sunt câteva locuri pe care le puteti vizita daca nu intentionati sa petreceti toata vacanta la plaja.
Cascada Dimosari este situată la 4 km de Nidri, dar o mare parte din această distanță poate fi parcursă cu mașina. Din Nidri drumul se lasă în dreapta, este un indicator care trebuie urmat și vei ajunge într-o parcare lângă taverna Platanos. Aici puteți să lăsați mașina la umbră. De aici începe drumul pe jos, aproximativ 10-12 minute. Acest traseu este ușor și veți beneficia de umbra copacilor. Peisajul este frumos și nu veți realiza când ați ajuns la cascadă. Odată ajunși veți constata că Dimosari nu este cea mai spectaculoasă cascadă, însă e frumos aici, merită văzută.

Cascada Dimosari – Lefkada

Portul din Nidri este destinat in principal ambarcațiunilor de agrement. Din portul Nidri poti inchiria o imbarcatiune pentru a face o croaziera spre cele mai faimoase plaje din insula Lefkada: Porto Katsiki,  Egremni sau in insulele Kefalonia si Ithaka.Tot din port pleacă multe vase de croazieră spre alte insule ionice. Nu trebuie să ratați croaziera în jurul celor șapte insule ionice din apropiere.

Portul din Nidri – insula Lefkada

Daca va place aventura va recomandam sa inchiriati o barca din Nidri si sa vizitati insula PRINCEgolfurile Meganissi si pestera Papanikoli.
În port exista o statuie a lui Aristotel Onasis, faimosul om de afaceri grec care a deținut insula Skorpios.

Cazare in Nidri – insula Lefkada

Daca alegeti sa mergeti in Lefkada pe cont propriu aveti la dispozitie numeroase oportunitati de cazare la preturi decenta care cu siguranta nu va vor usura buzunarele.
Va recomandam Hotel Nydry Beach, situat pe malul Marii Ionice, in centrul statiunii, la numai 150 de metri de port. Hotelul ofera cazare in camere duble sau twin dotate cu aer condiţionat, TV prin satelit, minibar, telefon, seif si balcon cu vedere la mare şi la insulele Skorpios şi Sparti. Pretul unei camere porneste de la 40€/noapte cu mic dejun inclus. Consulta ofertele de cazare la acest hotel aici⇒ Oferte cazare Hotel Nydry Beach
O alta unitate de cazare in Nydri care este foarte populara printre turisti si cu un scor foarte bun pe site-urile de booking este Hotel Avra Beachsituat chiar lângă plaja. Hotelul are o grădină frumoasa si o tavernă cu o privelişti minunate la Marea Ionica.
Camerele de la hotelul Avra Beach sunt duble sau triple si dispun de balcon, TV, aer condiţionat, frigider şi internet Wi-Fi gratuit. Preturile de cazare la acest hotel pornesc de la 45€/noapte si pot fi consultate aici⇒ Oferte cazare Hotel Avra Beach – Nydri.
Cauta in formularul de mai jos si descopera oferte ieftine de cazare in Nidri si alte statiuni turistice din insula Lefkada:

Restaurante si taverne in Nidri – Lefkada

Ce mancam in insula Lefkada?
In Lefkada aveti multe posibilitati pentru a servi masa si puteti gasi ouzeri, mezedopolia, taverne, taverne pescaresti, restaurante. In ceea ce priveste bauturile, in afara de vinurile locale recunoscute pentru calitatea superioara, mai puteti incerca si cateva lichioruri aromatice, cum ar fi: rosoli, mint si rose, precum si bautura preparata din migdale, denumita soymada. Bucataria locala nu este diferita de cea clasica mediteraneeana, dar are anumite elemente specifice, inspirate din bucataria venetiana. Puteti gusta cateva delicatese traditionale grecesti, aperitive, cum ar fi: tzatziki (iaurt, castraveti si usturoi), mousakas (musaca), shrimp salad (salata de creveti), squids (sepie), stifado, souvlaki (carne de pui cu cartofi prajiti si salata) si gyros. O cina costa in jur de 10€, o bere 0,80€ in supermarket si 2€ la restaurant, apa (1,5 litri) intre 0,30 – 1€, gyros – 2€, salata greceasca intre 2 – 5€, rosii – 0,50€.
Restaurante si taverne recomandate in Nidri
Taverna The Pinewood este situata chiar pe plaja, in apropierea hotelului Aspasia. Preturile si preparatele deliocioase situeaza aceasta taverna in topul preferintelor noastre in ceea ce priveste locurile de luat masa in Nidri.
L’Approdo este un restaurant cu specific italian situat intr-o locatie eleganta pe promenada din Nidri.


Taverna Panorama este localizata in centrul statiunii, pe partea stanga a strazii principale, imediat dupa supermarket-ul Proton. De pe faleza se poate ajunge usor la ea pentru ca este amplasata aproape de capatul acesteia, aproape de zona unde incepe micuta plaja din Nydri, imediat dupa ce se termina portul. Taverna ofera o priveliste superba, fiind situata langa port, oferind o senzatie deosebita ca in timp ce iei masa sa iti delectezi privirea cu insulele Skorpios, Madouri, cu muntii ce inconjoara intregul golf care cuprinde si statiunea Nydri, cu apa superba a Marii Ionice, precum si cu zecile de yacht-uri si vaporase ancorate in port.
Meniul de la taverna Panorama este destul de variat si cu preturi normale. Aici veti gasi traditionalul gyros, souvlaki, calamar, diferite sortimente de peste, pizza, salate, musaca si multe altele. Personalul este mereu amabil la taverna Panorama, nota mereu corecta si clar detaliata. Servirea este buna si locul in sine este foarte curat. L-as recomanda oricui doreste sa ia masa in Nydri si sa aiba o panorama superba. Iata cateva preturide la taverna Panorama: paine cu usturoi – 2€, calamar pane – 8.5€, souvlaki de peste spada – 12.5€, platou cu fructe de mare – 16.8€, caracatita pane – 14.5€, salata greceasca – 6.5e€, salata Cezar – 8.8€, musaca – 8.8€, miel “Kleftiko” – 11.8€, pizza – 7 – 11.8€, paste –  6.8-60€, spaghetti bolognese – 8.8€, souvlaki special – 13.8€. Asadar, preturile sunt pentru toate buzunarele si meniul pentru toate gusturile.
Taverna Olive Tree este situata intr-o superba gradina de maslini din Nidri si ofera clientilor preparate traditionale.


Taverna Il Sapore se afla aproape de capatul falezei din Nydri, cum te duci spre Vassiliki, pe partea dreapta, foarte aproape de taverna El Greco, care este un pic mai bine semnalizata. Personalul de la Il Sapore este super din toate punctele de vedere: sunt mereu extrem de amabili, extrem de atenti si foarte prompti.
Principala atractie a acestei taverne este fara indoiala toata gama de pizza pe care ea o pune la dispozitia clientilor. Pizza Nydri era cea mai scumpa si costa 11€. Pretcelorlalte sortimente de pizza la taverna Il Sapore variaza intre 7.50 – 11€. Daca ar fi sa va recomandam un singur loc unde sa mancati in fiecare zi atat timp cat stati in Nydri, Il Sapore este localul potrivit. Il Sapore are acces Wi-Fi pentru cei carora le place sa citeasca FB-ul in timp ce se bucura de o pizza delicioasa.
Restaurant El Greco este o taverna mare, foarte curata si mai mereu plina. In plus, sub firma ei este scris foarte mare “Recommended by TripAdvisor” asa ca a lua masa aici este o decizie foarte buna. Taverna El Greco se afla aproape de capatul falezei din Nydri, cum te duci spre Vassiliki, pe parte dreapta. Este cu aproximativ 20 m inainte de taverna Il Sapore. Intre ele se gasea taverna Basilico.  Ca minus taverna nu are internet Wi-Fi, dar cine se duce la o taverna se duce in primul rand pentru a manca. Pretul unei mese cu baututi incluse este de  aproximativ 30 euro pentru 2 persoane.
Tasty e o tavernă mică, unde puteti manca cel mai bun souvlaki. Taverna Tasty este situată pe strada paralelă cu portul, aproape de intrarea pe faleză.

Cauti cazare in Nidri?

Pentru disponibilitate, rezervari online si preturi de cazare in Nidri – insula Lefkada: CLICK AICI!

Cum ajung in Nydri – Lefkada?

» cu masina personala: Daca alegeti sa mergeti in Lefkada cu masina persoanala va recomndam urmatorul traseu auto: Bucuresti – Giurgiu – Ruse – Plevna – Sofia (pe centura) – Blagoevgrad – Kulata – Promachonas – Salonic – Veria – Kozani – Ioannina – Arta – Louros – Preveza – Lefkada – Nidri (aproximativ 1.080 km).


Din Salonic se merge spre Atena (circa 35 km), atentie unde coborati de pe autostrada A1, apoi se plateste taxa de autostrada de la Malgara (2€), se urmareste iesirea de pe autostrada A1, in drepta, spre Veria si Kozani. Se merge  inspre Veria si apoi Grevena – Ioannina. De de la Ioannina se coboara de pe autostrada in jos spre Arta. Cu cativa kilometri inainte de Arta se face dreapta prin Filipiada, apoi Louros – Preveza – tunelul submarin Aktio (3€ de masina) – Lefkada.» cu avionul: insula Lefkada nu are aeroport propriu, cel mai apropiat fiind aeroportul din Preveza, situat pe continent. Distanta de la aeroportul Aktion din Preveza si pana in Nidri este de aproximativ 35 km si se parcurge lejer cu masina sau un taxi in 45 de minute.
Din Romania nu sunt zboruri directe catre aeroportul Aktio din Preveza, insa puteti merge cu escala la Atena, iar de acolo puteti zbura catre Preveza.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.