Ce poti face in vacanta in Dubai?
Dacă nu ţi-ai ales vacanţa pană acum, îţi recomandam să vizitezi Dubai pentru ca vei avea parte cu siguranta de un sejur de neuitat.
Dubai eeste considerat de mulţi o destinaţie scumpă, de lux, însă dacă te pregăteşti din timp şi îţi rezervi zborul şi cazarea, te aşteaptă o vacanţă de vis pe care cu greu o vei mai putea compara apoi cu altceva.
Mai jos găseşti câteva recomandări despre ce să faci şi să vizitezi odată ajuns în Dubai.
Urca în Burj Khalifa- At the Top
Este un “must do” odată ajuns în Dubai. De ce? Pentru că este încă cea mai înaltă clădire din lume construită vreodată de om. A fost construită în 5 ani, are o înălţime de 828 metri şi 163 etaje.
Urcarea în Burj Khalifa se face din Dubai Mall. Se urcă în grupuri şi durează cam jumătate de oră să ajungi la liftul care într-un minut ajunge la etajul 124, la punctul de observaţie. Decorul este semi-luminat, iar pe fundal se aud melodii ce te duc cu gândul la filmele SF. Panorama de aici te va face să nu regreţi că ai decis să urci. Să priveşti lumea de la aşa o înalţime este ceva ce nu poţi face în fiecare zi, aşa că merită să urci chiar dacă ai frică de înălţime.
Este bine să îţi faci timp să intri pe net înainte cu câteva zile, pentru a-ţi cumpăra biletul online. Costă mult mai puţin decât dacă îl iei de la faţa locului, în plus poţi rezerva şi ora la care îţi doreşti să mergi. Cum în timpul zilei există posibililitatea să se vadă în ceată, este mai bine să urci seara.
Dubai Mall si spectacolul fântânii dansatoare
Pentru că ai vizitat Burj Khalifa, următoarea ta oprire trebuie să fie la fântâna dansatoare. O găseşti la ieşirea din Dubai Mall, în grădina interioară. Zilnic după orele 18:00 şi până la miezul nopţii, timp de 15 minute te poţi bucura de imaginea oferită de fântâna, care într-o coregrafie perfectă se înalţă pe muzică, realizând un adevărat spectacol.
De aici iţi poţi ocupa restul timpului făcând o plimbare prin Dubai Mall prin cele peste 1200 de magazine. Este una dintre cele mai importante destinaţii de shopping şi cel mai mare mall din Dubai. Pe langă magazine are şi foarte multe atracţii printre care celebrul acvariu ce se află la parterul mallului. Dacă nu vrei să plăteşti să îl vezi în interior, îl poţi admira din exterior de-a lungul peretelui.
Mall of the Emirates
Este al doilea mall din Dubai pe care merită să îl vezi pentru că în interiorul lui este celebra pârtie artificială de schi – Ski Dubai. Ce poate fi mai interesant dacă te-ai plictisit de stat la plajă, sau când afară e caniculă cu temperaturi de peste 30 grade Celsius? Exact! Tu să schiezi pe una din cele 5 pârtii de diferite grade de dificultate.
Burj al Arab şi Plaja Jumeirah
Burj al Arab este unul dintre simbolurile Dubaiului. Este impresionant prin mărime, lux şi extravaganţă. Accesul în interior se face numai pe bază de rezervare.
La mică distanţă de hotel se întinde plaja Jumeirah, o plajă cu nisip alb ce este împărţită într-o zonă privată şi una publică. Chiar dacă nu eşti un împătimit al sporturilor de apă ce se practică aici, merită să mergi măcar pentru pozele minunate ce o să iasă cu o aşa privelişte.
Souk-urile din Deira
Cu toate că în Dubai sunt o mulţime de mall-uri din care să alegi să îţi faci cumpărăturile, o alternativă locală a lor o reprezintă souk-urile.
O plimbare prin cea mai renumită piaţa, cea de aur reprezintă o experienţă unică. Oriunde te uiti, vezi numai vitrine pline de bijuterii din aur, care mai de care mai mari şi mai strălucitoare. Chiar dacă nu vei cumpăra nimic merită sa iţi încânţi privirea cu atâta aur adunat într-un singur loc.
Dacă îţi doreşti să vezi şi altceva, poţi încerca piaţa de mirodenii sau de parfumuri aflate în apropiere.
Souk-urile din Deira sunt cele mai cunoscute, însă la fel de bine poţi să mergi şi in Bur Dubai, pe celălalt mal. Cu doar 1 dirham traversezi Creek-ul cu taxiul lor pe apă tradiţional -abra. Acolo o să găseşti toată varietatea de materiale în piața de textile .
Atlantis the Palm
Situat pe Palm Jumeirah, Atlantis este un resort de lux, emblematic pentru Dubai. Cchiar dacă nu stai la hotel, poţi merge să vizitezi acvariul imens cu animale marine unde se fac scufundări. Dacă alegi să nu intri, poţi rămâne cu amintiri plăcute făcându-i câteva poze din afară.
Cina tradiţională pe Dhow Cruise pe Dubai Creek
Dhow este un vas tradiţional ce era folosit în trecut pentru comerţ. Dacă optezi pentru această plimbare seara, vei servi şi cina in acest decor specific arăbesc, în timp ce navighezi 2 ore şi admiri zgârie norii atât de frumos luminaţi.
Desert safari – Excursia în deşert
Este un alt “must do” în Dubai.
Este o excursie ce se face după-masa. Vei fi luat de la hotel cu o maşină 4X4 şi împreună cu alte maşini, veţi pleca în grup. La intrarea în deşert se face o mică oprire pentru a pregăti cauciucurile pentru dunele de nisip, moment prielnic pentru o şedintă foto printre dune.
De aici incep senzaţiile tari. Depinde ce şofer nimereşti, dacă nu iţi place adrenalina la maximum poţi vorbi cu şoferul să mai scurteze “spectacolul printre dune” şi să meargă mai lin. Sunt senzaţii ce nu pot fi descrise în cuvinte, doar trăite.
După cursa prin deşert ajungi în tabăra beduinilor unde o să ai parte de o cină pregatită tradiţional sub formă de bufet suedez şi de tot felul de activităţi: spectacol de dans, tatuaje cu henna, plimbare cu camila, narghilea.
La finalul programului artistic eşti dus înapoi la hotel.
Dubai Parks and Resorts
Dubai Parks and Resorts are trei parcuri tematice Legoland, Motiongate, Bollywood şi un parc acvatic Riverland Dubai.
Orice optezi să faci aici, fie că te plimbi cu trenuleţele, încerci roller coastere de la cele pentru copii până la cele care te fac să te gândeşti de două ori dacă să mai urci nu, aici este locul unde aventura şi distracţia sunt garantate.
Excursie în Abu Dhabi
În emiratul vecin la aproximativ 1 oră jumătate distanţă de Dubai cu maşina, se află Abu Dhabi. Aşa că ar fi păcat să nu ajungi şi în capitală. Trebuie să ştii că într-o excursie de o zi nu o să ai timp suficient să vizitezi tot. Poţi face un tur al oraşului cu maşina şi să te axezi pe a vizita Marea Moschee Sheikh Zayed şi Ferrari World.
Marea Moschee Sheikh Zayed este impresionantă ca dimensiune- este a 8-a cea mai mare moschee din lume. Totul în jur este imaculat. Aici se află cel mai mare candelabru din lume ce cântăreşte in jur de 12 tone, dar şi cel mai mare covor din lume. Pentru a o putea vizita, trebuie să ai o îmbrăcăminte corespunzătoare şi să o vizitezi desculţ.
Ferrari World este cel mai mare parc tematic din lume construit indoor de către cei de la Ferrari. Te poţi plimba prin interior pe la magazinele de suveniruri sau poţi admira maşinile expuse, iar doritorii de senzaţii tari şi adrenalină, pot încerca cel mai rapid roller coaster din lume ce atinge 240 km/h.