Modern technology gives us many things.

10 idei de vacante de vara

0

Judecând după ofertele agențiilor, tendințele turiștilor români și destinațiile promovate de oficiile de turism ale celorlalte țări, dar, mai ales, după cuvintele-cheie cu care ați căutat asiduu idei de vacanță, am făcut o listă cu câteva sugestii pentru concediul din vara aceasta.
Este o listă destul de subiectivă, care nu se bazează pe statistici sau cifre exacte – sunt doar câteva idei care mi-au venit uitându-mă puțin în jur. Dacă nu v-ați hotărât, încă, unde să plecați la vară, poate vă inspiră aceste sugestii. Eu, una, le-aș alege pe toate! Timp și bani să fie… De fapt, am ales deja una dintre aceste destinații, dar mai e destul timp până când o să am ce povesti.

Grecia

Fie că vă gândiți la o plajă retrasă de pe malul Mării Egee, fie la apele albastre din Thassos, la turcoazul din Lefkada, scufundări în Zakynthos, petreceri în Mykonos sau apusuri de soare romantice în Santorini – cred că Grecia rămâne una din destinațiile preferate de români și în vara aceasta. Avem și de ce, pentru că este aproape, are câte ceva pentru fiecare, mult soare, plaje nemaipomenite, mâncare bună… și aș putea să continui așa la nesfârșit. Din luna iunie, există zboruri charter către multe destinații din Grecia, totul e să vă fixați bugetul și să alegeți zona în care vă doriți să vă petreceți vacanța.

Turcia

Pentru familiile cu copii mici, variantele de sejururi all-inclusive sunt o opțiune bună, la prețuri avantajoase. Turcia are, însă, mult mai multe de oferit: orașele Istanbul sau Izmir, Cappadocia, Pamukkale, Anatolia sunt doar câteva din frumusețile Turciei. Ca să nu mai vorbim despre specialitățile lor culinare, greu de egalat! Turcia are multe comori care așteaptă să fie descoperite. În sud-estul țării, pe malul Mediteranei, aproape de Bodrum, sunt câteva orășele încântătoare, pe care mi-aș dori foarte mult să le văd: Kalkan sau Kas sunt cele mai căutate de turiștii amatori de plajă, snorkeling, taverne ascunse pe străduțe mici pietruite, magazine cu suveniruri hand-made și liniște atât cât trebuie: nici prea multă, nici prea puțină! Nu am ajuns niciodată în Turcia, dar anul acesta o să recuperez.

Portugalia

Mai ales de când compania aeriană portugheză TAP zboară și la București, Portugalia a câștigat teren printre turiștii români. Nu numai orașele Portugaliei sunt foarte atrăgătoare (Lisabona, Porto, Coimbra, Guimaraes, Cascais sunt doar câteva), ci și plajele sale fabuloase: regiunea sudică Algarve este cunoscută pentru plaja frumoasă, apa caldă și vremea însorită în cea mai mare parte a anului. Portugalia mai are ceva: arhipelagul Madeira, din Oceanul Atlantic, care își așteaptă vizitatorii în orice anotimp.

Italia

Nu m-aș plictisi niciodată de Italia. Cu orașele sale romantice, cu Veneția sau Toscana ademenitoare, cu vinurile, brânzeturile și înghețatele ei, cu milanezii grăbiți pe scutere, barmanii bruneți, gata mereu să facă glume, cu piețele aglomerate și măcelarii gălăgioși, cu cele câteva sute de feluri de paste, cu sudul însorit, coasta de vest și șoselele cocoțate pe stânci, clima blândă și celebrul dolce far niente, Italia este o țară binecuvântată. Și locul în care aș reveni oricând, oricum. Nu pot să vă recomand o zonă anume, pot doar să vă spun că Roma este un oraș care trebuie văzut măcar o dată în viață, Sicilia și Sardinia au plaje frumoase și ape limpezi, Toscana are peisaje (și vinuri) cum nicăieri nu vezi, iar la Milano merită să ajungeți, măcar ca să vedeți Cina cea de Taină a lui Leonardo da Vinci.

Paris

Capitala Franței rămâne o destinație căutată mereu de turiștii din toată lumea. Pentru că este încărcată de istorie, e un oraș de o frumusețe inegalabilă, în care totul este așezat armonios, ca într-o machetă, este plină de muzee – mari sau mici – în care nu se poate să nu găsești ceva care să-ți placă, are foarte multe grădini și parcuri, podurile și cheiurile Senei, brutării care miros mereu a pâine proaspătă, cafenele boeme, cartiere pentru toate gusturile și bistrouri pentru toate buzunarele. Ah, da, și parcul de distracții Disneyland! Ca să nu mai pomenesc Castelul Versailles sau casa lui Monet de la Giverny.

In Romania la SPA

La Cocor, în Neptun-Olimp, la Ana Aslan SPA din Eforie Nord, la Băile Felix sau Vatra Dornei – ca să pomenesc doar câteva dintre centrele SPA despre care am auzit – poți să te relaxezi sau să îți tratezi tot felul de afecțiuni. Mi se pare interesant să ai două-trei zile (nu mai mult) doar pentru tine, în care să îți răsfeți corpul cu masaje aromatice, băi, tratamente și alte terapii. Nu am încercat, dar o voi face.

Croația

Fosta țară iugoslavă, care este destul de aproape de România, vă poate oferi o vacanță cât se poate de exotică. Partea de nord este plină de parcuri naturale imense și bine întreținute, Rezervația Lacurilor Plitvice fiind un obiectiv turistic de talie internațională, după părerea mea. Câteva sute de insule presărate de-a lungul Coastei Dalmate oferă peisaje și condiții foarte bune, precum și posibilități de practicare a sporturile acvatice. Orașele înșirate pe coastă, din centru spre sud – Zadar, Trogir, Split și multe altele – sunt adevărate bijuterii, iar marea atracție turistică a Adriaticii, Dubrovnik intrece cu mult așteptările oricărui turist. Croația are, încă, multe de spus, iar infrastructura sa în plină dezvoltare își aduce contribuția serios la ademenirea valurilor de turiști veniți din toată lumea.

Insulele Capului Verde

Arhipelagul din Oceanul Atlantic, din largul Coastelor Africii de Vest, este, de puțin timp, într-o campanie continuă de promovare turistică. Are o climă ideală, pentru că temperaturile sunt cvasi-constante pe tot parcursul anului: între 24-27 de grade. Este o idee de vacanță exotică aproape de Bătrânul Continent, cu prețuri mult mai convenabile decât alte destinații.

Maroc

Îmi doresc să ajung în Maroc mai mult decât oriunde altundeva în acest moment. Mai ales la Casablanca și Marrakesh (previzibil, într-adevăr), dar și la Fez sau Chefchaouen, celebrul sat zugrăvit în nuanțe neverosimile de albastru. Vreau în Maroc, să mă plimb prin bazarurile cu mirodenii, să mă ascund printe porțile maure sau coloanele moscheilor, să ascult muezinul la apusul soarelui, să beau un ceai negru într-o grădină exotică și să mănânc cuscus. Mult cuscus!

Croaziera pe Marea Mediterana

Nicicând nu am văzut atâtea oferte pentru croaziere de toate felurile, pe toate mările și oceanele. Vă spun sincer, ideea de a sta 10 zile pe un vapor imens, cu câteva sute de oameni, și a coborî în fiecare zi în alt port, cu aceleași sute de oameni, nu m-a atras niciodată. Poate o voi face la pensie, dacă o să-mi mai permit. Dar am observat că aceste croaziere au prețuri din ce în ce mai accesibile, destinațiile sunt pe alese și reprezintă o modalitate de a vizita mai multe orașe de coastă într-o singură vacanță. Am văzut, la Dubrovnik, hoarde de turiști de toate culorile, revărsându-se din vasele de croazieră și luând cu asalt străduțele orașului. Păreau fericiți.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.